Agenţia Naţională Antidrog, în parteneriat cu Asociaţia Telefonul Copilului, a iniţiat Proiectul național de prevenire indicată „SAFE SPACE”, care se adresează adolescenților care consumă droguri sau care prezintă risc ridicat de consum.
„SAFE SPACE” este un proiect gratuit şi confidenţial de consiliere a adolescenţilor şi familiilor acestora.
În cadrul acestui proiect, specialiştii Agenţiei realizează o serie de activităţi, precum:
- informarea şi prevenirea consumului de droguri;
- consilierea psihologică și/sau socială, în scopul renunțării la consumul de droguri și al atingerii unui echilibru în planul sănătății fizice și psihice;
- dobândirea abilităților de gestionare a situațiilor dificile, prevenirea recăderilor și reinserția socială;
- informarea asupra riscurilor, a efectelor substanțelor, a legislației și oferirea de alternative în scopul evitării sau amânării consumului;
- consilierea familiei pentru îmbunătățirea climatului, a comunicării și a relațiilor între părinți și copii;
- grupuri de sprijin pentru părinții care au copii consumatori de droguri și au nevoie să vorbească despre problemelor lor, împreună cu alți părinți care se află în această situație.
Prin apelarea numărului de telefon 0752.79.16.47 şi a liniei Telefonul Copilului – 116111, minorii care au întrebări legate de consumul de substanțe psihotrope sau au nevoie de sprijin de specialitate vor găsi o soluţie la problemele cu care se confruntă.
De asemenea, persoanele interesate pot accesa website-ului www.ana.gov.ro, secţiunea Reţeaua naţională, unde pot identifica cel mai apropiat centru de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog sau pot intra pe platforma www.116111.ro, unde pot discuta despre consumul de droguri cu profesioniști cu experiență.
LOCAȚIE: În Municipiul București, Programul „SAFE SPACE” funcționează în cadrul Centrului Comercial GRAND ARENA, etaj 1, Bd. Metalurgiei nr. 12-18, sector 4 București.
PROGRAM: de luni până vineri, în intervalul 09.00 – 18.00 .
SERVICII:
- consiliere preventivă asigurată de către 4 psihologi și 2 asistenți sociali ai Agenției Naționale Antidrog
Programul „SAFE SPACE” este zona de siguranță și confort în care adolescenţii şi părinţii pot beneficia de servicii adaptate nevoilor lor.