GHIDUL CETĂȚEANULUI PENTRU SEZONUL RECE (TEMPERATURI SCĂZUTE)

MONITORIZĂM CONSTANT STAREA DE CURĂȚENIE A SECTORULUI

Cum toți ne dorim să trăim într-un sector curat, monitorizăm zilnic starea de curățeniei din sector, cu patrule pedestre și auto. Din păcate, realitatea ne demonstrează că avem încă cetățeni care confundă trotuarele cu tomberoanele de gunoi.

Așa s-a întâmplat pe Str. Mihai Eminescu nr. 73, unde am prins în fapt o persoană, ce abandona saci cu deșeuri pe domeniul public. Persoana a fost sancționată cu avertisment întrucât a dus la îndeplinire obligația de a curăța și de a elibera domeniul public. Și nu este singura situație de acest fel. Am mai aplicat, în această săptămână, 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 lei unor persoane fizice care au scos gunoiul pe stradă.

Pentru a preveni astfel  de situații monitorizăm zonele cu risc zilnic, în intervale orare diferite, între 08.00 – 22.00.