DERULĂM ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA INFRACȚIONALITĂȚII STRADALE

Din analiza situației operative de pe raza Secției 9 Poliție precum și din sesizările mai multor cetățeni, a reieșit faptul că, pe timpul verii, numărul persoanelor care își petrec timpul în fața blocului, pe stradă, la terase, în parcuri, crește semnificativ, în special în timpul nopții, fiind tulburată ordinea și liniștea publică, prin strigăte și larmă, consum de băuturi alcoolice ori substanțe interzise de lege.

În urma verificărilor efectuate în teren, s-a stabilit  observăm că faptele antisociale au loc, cu precădere, în intervalul orara 18.00-24.00, în mai multe locații, cum ar fi părculețele sau locurile de joacă dintre blocuri, parcuri mari precum Morarilor, Florilor, Cosmos sau Pantelimon și în fața magazinelor de cartier. Aceste fapte degenerează, uneori, în fapte penale, loviri, fapte/gesturi obscene în public, distrugeri auto, tâlhărie stradală  și depozitarea de deșeuri menajere pe domeniul public.

Pentru prevenirea și combaterea acestor fapte, Poliția Locală Sector 2 împreună cu Secția 9 Poliție au acționat împreună în zonele prezentate mai sus, în intervalul orar cuprins între 18.00 -22.00 și 24.00 -02.00, în baza unui Plan comun de acțiune.

Poliția Locală Sector 2 a aplicat, pe durata acțiunii, un număr de 8 sancțiuni contravenționale, pentru încălcări ale prevederilor impuse de Legea 61/1991, în valoare  de 800 lei.

Scopul acțiunii a fost de identificare a persoanelor urmărite în temeiul legii, depistarea și prinderea  persoanelor care consumă băuturi alcoolice sau droguri, prevenirea și descoperirea infracțiunilor stradale, identificarea persoanelor care nu-și justifică prezența în zonă, la ore înaintate.