BUCURIA DE A DĂRUI

Plăcerea de a dărui și de a face fapte bune strălucește încântător în prag de sărbători.

În acest an, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, în Săptămâna Mare, Asociația Polițiștilor Locali Decebal Sector 2, a avut prilejul să facă o surpriză copiilor care învață la Școala Gimnazială Ferdinand I. Astăzi a reușit să bucure zeci de suflete de copii cu daruri frumoase de Paște. Ne-am bucurat de o primire călduroasă, în clasele primitoare și frumos decorate sub îndrumarea D-lui. profesor învățător Mircea Berindei și a Dnei. Director Violeta Dascălu, cu adevărat dedicați vocației de dascăl. Emoționați și recunoscători, copiii și-au primit cadourile cu o bucurie pe care doar în ochii unui suflet curat o poți vedea.
Cu sprijinul preoților parohi, a doua vizită în decursul acestei zile a fost la Biserica Doamna Oltea din Sectorul 2, ce poartă Hramul Sfintei Paraschieva. Au fost pregătite cu grijă și înmânate personal de reprezentanții Asociației Polițiștilor Locali Decebal Sector 2, pachete alimentare cu produse specifice acestor sărbători, bătrânilor și copiilor din familii defavorizate. Ne-am gândim că le facem o bucurie și le aducem un strop de fericire pe chip, aducându-le un pachet cu alimente tradiţionale, pentru că, aceste persoane, chiar dacă realizează venituri, sunt insuficiente, au o situaţie dificilă în familie, au probleme de sănătate sau datorită vârstei înaintate pe care o au nu îşi pot asigura cele necesare pentru masa de Paşte.
Sărbătorile fericite încep prin împărtășirea momentelor în care dăruim bucurii!
POLIȚIA LOCALĂ SECTOR 2 VĂ UREAZĂ SĂRBĂTORI LUMINATE!